Zacusca, o scurta istorie
O scurta istorioara,
În iulie-august, gospodinele încep prepararea zacuștii. Se întrec în rețete moștenite de la bunici, pe care le transmit mai departe doar celor care merită încrederea. Coc vinete și ardei, dar nu de puține ori în compoziție intră fasole, ciuperci de pădure sau chiar carne de pește. Deși am putea crede că zacusca este exclusiv un preparat care se conservă pentru iarnă, aceasta este un fel mâncare din legume proaspete, coapte sau prăjite în ulei, care, în anumite zone se consumă ca atare, imediat ce a fost preparată. Zacusca e un fel tipic Balcanilor.
Principalele ingrediente ale zacuștii sunt vinetele coapte, gogoșarii sau ardeii roșii ori kapia, copți și ei, și ceapa tăiată. Opțional, se mai adaugă roșii, ciuperci, morcovi și neaparat condimente, precum foi de dafin, sare și piper.
Există numeroase varietăți de zacuscă, în funcție de ingredientele folosite. Conform tradiției românești, după recolta de toamnă, familiile pregătesc zacuscă și o conservă în borcane sterilizate, pentru iarnă. Un preparat similar din Bulgaria se numește „lutenița”.
E lucru știut însă că rușii lipoveni au o pasiune pentru a mânca bine și gustos. Iar în mai toate preparatele lor găsim pește. Ei au creat o rețetă autentică de zacuscă cu pește.
O alta scurta istorioara,
Istoria gustărilor – ca însoțitoare ale băuturii sau ca aperitive înainte de masă, dar, mai ales, ca pricină, ritual și catalizator al socializării – este, fără îndoială, de interes nu doar din punct de vedere strict gastronomic, ci și pentru cercetări de natură antropologică, sociologică sau etnologică.
La ruși, de pildă, zakuska (”gustarea”; introdusă, conform legendelor, de vikingi, în sec. IX, dar mai degrabă înrudită cu bufetul suedez din sec. XVI, ajuns în Rusia un secol mai târziu) nu era menită doar domolirii stomacului între două guri de votcă sau stimulării apetitului înainte de masă. Odinioară, pe când drumurile desfundate ale Rusiei blocau adesea înaintarea călătorilor, care se vedeau nevoiți a înnopta fiecare pe unde apuca, mai toată lumea bună de la țară păstra în permanență în casă ”o masă încărcată cu gustări pentru călătorul obosit și înfometat”, care neîndoielnic le va bate la ușă într-o zi; astfel de zakuski (”gustări”), oferite călătorului flămând în vreme ce gazda se ocupa de prepararea unor mâncăruri mai consistente pentru o primire cuviincioasă.

admin
Despre mine si activitatea mea.
Am inceput aceasta activitate in anul de gratie 2015. Startul a fost luna iunie a aceluiasi an cu minunata dulceata de capsuni. Asta a fost inceputul. Greu, foarte greu a fost traseul ce eram obligat sa-l urmez. De la capsuni am urmat toate etapele cu fructele si legumele de sezon. Le-am luat aproape pe toate la procesat, fara a ma gandi la desfacere. Am facut dulceata de telina, de ceapa rosie, de ceapa alba, de gogonele dar am ramas si la cele clasice. Pana la urma am renuntat la cele iesite din comun. Si asa am ajuns in primul an sa ma calific la locul de munca. In prezent am in portofoliu peste 50 produse. Dintre acestea 41 sunt productie proprie restul sunt colaborari in troc de la procesatori autorizati. In anul urmator, incet incet si cu rabdare, mai cu net-ul mai cu targurile a inceput lumea sa ma cunoasca pe plan local, apoi pe plan national. Facebook-ul mi-a fost de mare ajutor.
Si acum despre munca: Compania sc KEKA srl detine documente sanitar-veterinare pentru siguranta produselor alimentare, a spatiului de productie destinat procesarii legumelor si fructelor, de la Directia Sanitar Veterinara, Timis, produsele le pasteurizam la final in cuptorul de paine. Datorita acestei operatii nu folosim conservanti. Mai produc: otet de trandafir, ulei de dovleac presat la rece, ulei de dovleac presat la cald si nuca, ulei de in presat la rece, gemuri, dulceturi, siropuri, etc. La urma piesa nostra de rezistenta: ZACUSCA CU VINETE, reteta proprie, nu de la mama nu de la bunica si nici de la alte cunostinte. Conceputa, preparata si testata de mine.
Exploatez eficient cei 400mp de gradina unde am plantat mure pe spalier, trandafiri pentru dulceata si o multitudine de plante aromate pentru prepararea ierburilor de Provence.