Serbet, scurt istoric

Povestea serbetului si a bomboanelor fondante ne-o relateaza Emil Frederic, vestit cofetar roman care a trait la inceputul secolului al XX-lea. Emil Frederic povesteste in lucrarea sa, „Manual practic de cofetarie pentru cofetari si particulari”, aparuta in 1928, la Editura Culturala Romana, ca fondantul s-a nascut intamplator, in timp ce Dubois incerca sa prepare serbet! „Cand eram la Paris, am facut cunostinta cu un lucrator batran, numit Emil Dubois, care in tineretea lui a fost la Constantinopol, si acolo a vazut cum se fabrica serbetul.”

Asa incepe Frederic relatarea sa. Povestea spune ca, initial, Dubois facea serbetul in cazan, dupa cum vazuze in Orient. Apoi, „in loc sa-l frece in cazan, il toarna in piatra, cu scopul de a se raci mai repede, si in modul acesta a devenit fondantul de azi”. Sistemul de fabricare a fondantului s-a diversificat in timp. Sistemul „pe piatra” asigura insa obtinerea unui fondant de buna calitate. Iar pentru bomboane, fondantul trebuie facut din zahar curat, fara nici un adaos, si lucrat repede.

Text preluat