Serbet, scurt istoric
Povestea serbetului si a bomboanelor fondante ne-o relateaza Emil Frederic, vestit cofetar roman care a trait la inceputul secolului al XX-lea. Emil Frederic povesteste in lucrarea sa, „Manual practic de cofetarie pentru cofetari si particulari”, aparuta in 1928, la Editura Culturala Romana, ca fondantul s-a nascut intamplator, in timp ce Dubois incerca sa prepare serbet! „Cand eram la Paris, am facut cunostinta cu un lucrator batran, numit Emil Dubois, care in tineretea lui a fost la Constantinopol, si acolo a vazut cum se fabrica serbetul.”
Asa incepe Frederic relatarea sa. Povestea spune ca, initial, Dubois facea serbetul in cazan, dupa cum vazuze in Orient. Apoi, „in loc sa-l frece in cazan, il toarna in piatra, cu scopul de a se raci mai repede, si in modul acesta a devenit fondantul de azi”. Sistemul de fabricare a fondantului s-a diversificat in timp. Sistemul „pe piatra” asigura insa obtinerea unui fondant de buna calitate. Iar pentru bomboane, fondantul trebuie facut din zahar curat, fara nici un adaos, si lucrat repede.
